luni, 10 martie 2008

trendz

dupa cum spun cei de la IAA si dupa cum am avut ocazia sa vad (Ana) intr-o brosura a ACT Responsible primita cado' de la o doamna foarte speciala, nu spunem cine, om important :P noile trenduri in CSR sunt reciclarea hartiei.
in Romania
Anul trecut, industria de comunicare a fost sedusă de un generos proiect, dezarmant prin simplitate. E vorba de "Copacul de hârtie". În schimbul ciornelor şi revistelor vechi colectate de la companii, erau plantaţi copaci. Odyssey a lansat proiectul Reciclatorii, iar Coca-Cola Hellenic a împădurit un munte, la Tăsuleasa. Cele trei exemple aleatorii dau semnalul unui trend "ECO", imposibil de ignorat, în randul companiilor responsabile

Pentru a tipari 1,5 milioane de fluturaşi în format A4 dublu big (estimat pe necesarul unei campanii de promovare la nivel naţional) şi folosind hârtie cu greutatea de 150 g/mp, se consumă aproximativ 15 tone de hârtie. Imaginaţi-vă ce ar însemna dacă am folosi pentru asta hârtie reciclată în loc de hârtie reciclabilă.
Companiile care pun preţ cu adevărat pe CSR, vor săvârşi o faptă bună până la căpăt doar atunci când, pentru campaniile de promovare, promoţiile de stimulare a vânzărilor şi cataloagele de prezentare vor utiliza mai degraba materie prima refolosită, decât hârtia nouă.
sounds familiar? :D

ma bucur ca am intuit fenomenul si campania noastra it's all about that!

ACT says:





Niciun comentariu: